top of page
cover pt curs.jpg
Niciun plan disponibilAtunci când vor exista planuri disponibile pentru cumpărare, le vei vedea aici.

Vrei și tu să te bucuri de echilbru emoțional, prosperitate și sănătate și să scapi, în sfârșit, de anxietate și stres, printr-un sistem străvechi, simplu, natural și dovedit științific?

După 20 ani de cercetare și practică, sunt gata să dezvăluiesc puterea secretă a tappingului emoțional, EFT (Emotional Freedom Technique) cu o tehnică simplă care, pas cu pas, te va ajuta să scapi de furie, anxietate, stres și frică în orice situație.

Când trecutul nu este trecut

Ai fost vreodată copleșit de sentimentul de a fi blocat într-un trecut dureros și de a retrăi la nesfârșit acele vechi certuri de familie, umilința din șscoală, acea prietenie pierdută fără să înțelegi de ce sau sfârșitul furtunos al unei relații amoroase?


Ai avut vreodată dureri de cap constante, tensiune în umeri sau în spate?


Știi când ți se pare că acumulezi o mie de gânduri, griji și neliniști care nu-ți permit să înfrunți prezentul cu seninătate?


Blocajele din trecut găsesc multe modalități de a se manifesta în prezent. Iar aceste răni continuă să sângereze, se redeschid și te obligă să retrăiești acele momente dureroase din nou și din nou.


Poate că te-ai gândit că așa trebuie să fie pe vecie.


Poate că ești convins că nu există nicio modalitate de a renunța la vechile traume și de a vedea prezentul într-un mod nou, diferit, mai bun.


Chiar dacă în adâncul sufletului știi că, dacă ai putea vindeca acele răni, energia ta ar fi deblocată, eliberându-te de un trecut care, până la urmă... nu mai există, și ai putea trăi un nou prezent și să construiești un alt fel de viitor.

Într-adevăr, există o cale.

Și în următoarele câteva minute o vei descoperi.


Vei învăța cum să îți vindeci rănile și să scapi de orice teamă, redescoperind o puternică sursă de vindecare care se află deja în interiorul tău.


Vei descoperi cum să te conectezi la sursa ta interioară de energie și să o simți curgând prin tine mai puternic ca niciodată.

În câteva minute vei începe să te simți mult mai liber.

Pot să îți pun o întrebare?

Relax

Cum te-ai simți dacă ai fi complet liber de vechile experiențele negative din trecut?


Dacă furia, gelozia, frica de judecată, sentimentul de a fi inadecvat, de a nu fi suficient de bun s-ar dizolva brusc într-un nor de fum?

Cum te-ai simți dacă nu ți-ar mai fi frică de suferință, de faptul că nu ai suficient timp, că nu ești suficient de iubit sau că nu ai suficienți bani pentru a-ți realiza visele?


Dacă te-ai putea trezi în fiecare dimineață plin de vitalitate și energie pentru a aborda munca la potențialul tău maxim, pentru a dedica timp oamenilor pe care îi iubești și pasiunilor tale reale, în perfectă armonie cu viața pe care ți-o dorești?


Cum ar fi dacă ai putea face față stresului într-un mod pașnic și să te îndrepți spre viitor plin de încredere și speranță?
O lume în care să ai relațiile, sănătatea, banii și fericirea pe care ți le dorești cu adevărat. Unde ești cel care deține controlul asupra emoțiilor și a propriei vieți.

 

Cum ți s-ar schimba viața?

Dacă ești la fel ca majoritatea oamenilor din această lume haotică și mereu pe fugă, probabil că te confrunți cu o cantitate imensă de stres și frustrare.

Indiferent dacă ești sau nu conștient de acest lucru. Oprește-te pentru o secundă și gândește-te la asta.

Care dintre aceste lucruri te stresează la un anumit nivel, blocându-ți viața și energia vitală?

  • Ești îngrijorat că nu ai suficienți bani și că, fără să vrei, îți sabotezi viitorul și al familiei tale?

  • Te confrunți cu dureri musculare sau corporale și nu pare să existe un motiv aparent?

  • Relațiile tale nu sunt atât de satisfăcătoare pe cât ți-ai dori și te îndoiești de alegerile pe care le-ai făcut?

  • Slujba ta, șeful sau businesul tău sunt o sursă de anxietate și nu te simți niciodată atât de apreciat pe cât ți-ai dori?

  • Când ești cu alții, te temi de judecată sau te lupți să stabilești legături semnificative cu ceilalți?

  • Nu dormi bine noaptea sau suferi de insomnie, fiind prins în gânduri constante din nou și din nou?

  • Te cerți des cu familia ta și acest lucru îți provoacă furie și frustrare?

  • Ești nemulțumit de condiția fizică sau de greutate și toate eforturile tale par în zadar?

  • Ai deseori probleme cu partenerul sau te lupți să găsești partenerul "potrivit" pentru tine?

  • Porți cu tine experiențe negative din copilărie și din trecutul tău și te simți condiționat de ele?

  • Ești mereu obosit și fără energie?

  • Te ”arunci” uneori pe mâncare, fumat sau la alte forme de dependență pentru a diminua emoțiile negative?

  • Ai puține speranțe pentru viitor?

  • Simți că nu ai făcut destul în viață și te compari constant cu alții?

  • Simți uneori că nu își poți controla emoțiile și reacțiile?

Și dintre toate aceste lucruri, care te stresează cel mai mult?

Care dintre ele te încarcă cu emoții negative și frustrări?

Poate că și tu crezi că nu poți face nimic, poate că te gândești că trecutul nu poate fi schimbat, că e timpul să te resemnezi să trăiești așa, pentru că, până la urmă, acesta este caracterul tău, modul tău de a face față vieții.

Nu îți fă griji, nu ești singur.

Cei Mai Mulți Oameni Cred că Nu Pot Face Nimic pentru a Elimina Stresul, Frica și Durerea din Viața Lor și că a Trăi în Acest Fel Este Singura Alegere.

Până când încearcă Tapping...

De aceea, cei care au încercat EFT-ul o consideră cea mai eficientă metodă de dezvoltare personală pentru a depăși blocajele emoționale, pentru a-ți elibera energia vitală și pentru a-ți schimba viața.

1

Lucrează la rădăcina blocajului energetic

Tapping-ul se bazează pe principii de vindecare străvechi, care datează de peste 3.000 de ani și care ne-au fost transmise de la vechile mănăstiri chinezești Shaolin și Taoiste.

Artele vindecătoare orientale ale acupuncturii, acupresiunii, masajului Shiatsu și reflexologiei, doar pentru a numi câteva, au fost concepute pe baza hărților energetice definite de acești primii vindecători.

Vechea medicină chineză a identificat 20 de puncte pe meridianele energetice ale corpului nostru, prin care circulă toată energia noastră.

Temerile, stresul și emoțiile negative se acumulează chiar în aceste puncte, blocându-le. Prin tehnici simple de tapotare poți debloca acele puncte care te împiedică să trăiești viața pe care o meriți.

"Tapping-ul permite schimbarea gândurilor și a câmpurilor energetice din corp, ceea ce, la rândul său, duce la o mare îmbunătățire la nivel fiziologic prin reducerea stresului, a anxietății și a fricilor."

- Roger J. Callahan, Ph.D., pionier al terapiei energetice

"Beneficiile vindecării prin tapping sunt imense"

 

- Deepak Chopra

2

Reîncarcă creierul la nivel neurologic

După cum demonstrează Neuroștiințele, fiecare amintire pe care o ai este codificată în mintea ta și asociată cu o anumită emoție.

Această asociere creează apoi o cale neuronală care declanșează un răspuns fiziologic specific ori de câte ori o experiență este considerată relevantă pentru acea memorie.

De exemplu, s-ar putea să începi să tremuri de fiecare dată când ți se prezintă ocazia de a vorbi în public.

Atunci când tappingul deblochează energia fricilor tale inconștiente într-unul din punctele meridianelor, această cale neuronală se deblochează și ea.

Acest lucru înseamnă că acum ai disponibil un spațiu pentru a recrea această cale într-un mod nou, prin utilizarea afirmațiilor pozitive.

3

Învățarea tappingului emoțional (EFT) este (aproape) o joacă de copii

Bambini supereroi

Eliberarea energiei blocate din punctele meridianelor este o practică utilizată în alte tehnici, cum ar fi acupunctura și Reiki.

Cu toate acestea, aceste tehnici necesită ani de pregătire și experiență pentru a le stăpâni sau o altă persoană care să le aplice asupra ta.

Tehnica Tappingului este atât de ușoară încât chiar și un copil o poate stăpâni, iar tu ai nevoie doar de degete și bună voință.

Classe di Scienze

4

Îmbină știința occidentală cu înțelepciunea orientală

Îmbinând știința occidentală cu vechiul concept oriental al punctelor pe meridiane, Tapping încorporează atât cunoștințele științifice, cât și înțelepciunea moștenită din ani de practică și îți permite să accesezi schimbări rapide și de durată în modul în care gândești, acționezi și îți manifestezi realitatea.

5

Rapid și ușor, dar cu rezultate concrete și de durată

Pentru a stăpâni unele tehnici de dezvoltare personală pot fi necesare luni sau chiar ani.

Pe de altă parte, tappingul este ușor de reprodus odată ce ai învățat mișcările cheie de deblocare a punctelor energetice de-a lungul meridianelor și de reprogramare a minții prin afirmații pozitive.

eft cartea

Mulți oameni care au abordat EFT pentru prima dată au experimentat rezultate incredibile în câteva minute - de la redescoperirea unei noi pasiuni pentru munca lor la creșterea clientelei, de la eliminarea disprețului subconștient față de bani la salvarea căsniciei lor.

EFT te ajută să identifici și să scoați la suprafață temerile inconștiente care te condiționează, să descoperi adevăratul motiv al existenței lor și, în cele din urmă, să scapi de influența lor în viața ta.

După doar câteva ședințe vei observa deja diferența: vei simți cum se dizolvă și dispar temerile care te făceau să te îndoiești de tine însuți, să respingi abundența și să eviți schimbarea.

Acum că ai înțeles de ce EFT este unul dintre cele mai apreciate instrumente de dezvoltare personală...

A sosit momentul să facem prezentările:

quarta di copertina.jpg

Felicia J Ursărescu, trainer EFT și metode de psihologie energetică

Felicia J Ursărescu este Counselor, Professional Coach și Hipnoterapeută, specializată în cele mai inovatoare tehnici de terapie, orientate spre bunăstarea mentală, fizică și spirituală și creșterea personală.

Expertiza sa se întinde pe mai multe domenii și discipline. Pe lângă pasiunea pentru cunoaștere și actualizarea constantă în domeniul creșterii personale și spirituale, desfășoară o intensă activitate artistică, fiind pictoriță de icoane bizantine și alte tehnici.

 

A condus ateliere de lucru în Italia. De mulți ani se ocupă de subiecte legate de fericire și de "gândirea pozitivă", împărtășindu-și gândurile și cunoștințele pe canalul YouTube Rivadu si pe blogul său, rivadu.com, care are mii de cititori fideli.

Ca și counselor și hipnoterapeut, s-a specializat în lucrul cu Copilul Interior Rănit, pe Rana Abandonului, coaching individual și de grup, și în cele mai inovatoare tehnici de psihologie energetică, de la TFT (Thought Field Therapy) a lui Roger Callahan, la EFT (Emotional Freedom Technicque) a lui Gary Craig și NLP (Neuro Linguistic Programming).

Toate acestea au dat naștere la Emotional EFT, o metodă care utilizează și integrează toate aceste cunoștințe în mod funcțional și mai eficient unele cu altele.

Indiferent de formele în care își exprimă abilitățile sau de îndrumările terapeutice și spirituale pe care le oferă, consideră că succesul său personal este transformarea pozitivă și evolutivă pe care calitățile și abilitățile sale le pot aduce în viețile celorlalți.

Mihai Canciu.jpg

Mihai Canciu

Aș vrea să împărtășesc experiența mea după ce am citit cartea ”EFT – Intră în contact cu propriile
emoții și gestionează-le în mod eficient!”. Până în acel moment auzisem de EFT, văzusem câteva idei
pe YouTube, însă nu eram prea convins.
Apoi am citit această carte minunată, deși inițial când am citit, informațiile îmi erau străine, însă
începusem ca într-o joacă să presez punctele de stimulare de pe meridianele din medicina
tradițională chinezească.
Apoi după o perioadă de timp când simțeam o emoție negativă, să mă folosesc de informațiile
primite din această carte, și pot spune că e de mare ajutor pentru orice persoană, chiar dacă ești un
începător, dacă ai perseverență și îți dorești să îți schimbi viața în bine, să intri în contact cu emoțiile

tale și să înveți să le gestionezi intr-un mod sănătos; spun că merită investiția de a cumpăra acest
îndrumător minunat în tehnica EFT. Pace și bucurie!

Mihaela Cutelecu.jpg

Mihaela Cutelescu

Sunt foarte încântată de energia, munca, efortul și motivația Feliciei legate de carte, idea de dialog
mi-a încântat și îmi încântă papilele micilor celule cenușii. M-a făcut să simt că această carte a fost
scrisă pentru mine, acea parte din mine care dorește rezultate și vrea să crească. De asemenea, mi-a
ucis toate scuzele, nu îmi rămâne decât să fiu responsabilă.
Cartea m-a încântat cu poveștile adevărate dându-mi energia că dacă alții au reușit și eu voi reuși.
Eu, la fel ca și multi alți oameni, nu acceptam emoțiile mele; de asemenea, deși caut, îmi doresc, cu
greu accept puterea de autovindecare. Căutând informații, remedii, modalități mai eficiente de a
scăpa/ ameliora problemele de sănătate (dureri de stomac, digestie, alergii), fără medicamente, am
ajuns să cunosc acupunctura, aromatherapy și am studiat modul holistic unde la baza oricărei
afecțiuni există o emoție, o întrerupere de energie.
Pe mine m-a convins să am încredere în EFT/ Tapping/presopunctură; de fapt experiența mea cu
acupunctura și cum anumite ace puse în aceste puncte meridiane, special cel Karate, mi-au luat
dureri infernale de gât, cu mâna.
Curioasă fiind din fire, un fel de detectiv particular, am început să mă informez, să caut să înțeleg
legătura dintre emoții, gânduri, boală/durere și punctele energetice. În proces m-a ajutat mult și
cartea "Vindecarea și integrarea Copilului interior Rănit".
Pentru a întări aceste informații voiam să spun că aceste puncte/meridiane sunt cunoscute și în
România, din moși-strămoși. Eu le știu de la bunica mea. Mă freca la mână, ba de deochi, ba de
”aplecat”, ba de durere de spate și organe interne. Mama, și ea le-a folosit, ne-a făcut masaj,
presopunctură de bebeluși, drenaj limfatic (fără să știe). Existența acestor centri energetici în diferite
culturi și tradiții mă motivează în a le exersa și mai mult.
Ca și cititor sunt mulțumită de investiția făcută. Cartea este clară, coerentă, strategiile explicate cu
exemple practice de asemenea mi-a trezit curiozitatea de a o reciti și aplica exercițiile și, de ce nu, să visez la a deveni un coach EFT.

Imaginează-ți că poți să apeși pe un buton magic și să creezi o realitate de fericire și abundență în care totul curge în flux

"Tapping este destinat să fie unul dintre cele mai bune instrumente de vindecare ale secolului XXI”

- Cheryl Richardson, autorul cărții The Unmistakable Touch of Grace (Atingerea inconfundabilă a harului)

"Îmi place modul în care procesul de tapping elimină mai întâi programarea negativă, apoi creează mai multe schimbări pozitive și o viață mai sănătoasă prin afirmații simple."

Louise L. Hay, autoarea best-sellerului internațional "Îți poți vindeca viața", fondator al editurii Hay House.

Persoanele care au folosit metoda mea au experimentat beneficii profunde. Iar începând de astăzi, grație cursului online de EFT Emoțional, le poți experimenta și tu:

  • O mentalitate puternică de abundență

Vei putea aprecia cu adevărat banii și vei începe să-i atragi în viața ta, în loc să te temi de ei și să-i respingi. Chiar dacă îți vine greu să crezi, este posibil ca subconștientul tău să fi respins banii și abundența financiară toată viața ta.

  • O capacitate deconcertantă de a atrage

oportunități incredibile și oameni minunați în viața ta, așa cum florile atrag albinele. Vei descoperi în sfârșit ce înseamnă să fii unul dintre acei oameni norocoși care manifestă oportunități apărute de nicăieri.

Controlul deplin asupra gândurilor și acțiunilor tale

Vei scăpa în sfârșit de acele obiceiuri care îți dăunează, cum ar fi fumatul sau cumpărăturile compulsive. Uită de lupta cu forța de voință și sentimentul de vinovăție.

  • O intuiție și o creativitate mai puternică

care îți vor permite să lucrezi mai bine și mai eficient, să faci alegeri financiare mai bune și să câștigi mai mulți bani. Nu fii surprins când oamenii încep să îți ceară sfaturi despre bani și carieră!

  • O stimă de sine mai profundă și mai bună

Vei înceta să te mai autosabotezi și să te subestimezi în mod constant și îți vei îndrepta, în sfârșit, atenția către obiectivele și dorințele tale cele mai profunde. Vei fi surprins de cât de multe poți realiza dacă crezi în tine însuți.

  • O stare perpetuă, indestructibilă de Zen

care îți va permite să te concentrezi asupra lucrurilor pentru care ești recunoscător, în loc să îți faci griji pentru orice. Imaginează-ți că poți trăi în sfârșit aici și acum, să guști fin plin fiecare moment al vieții tale.

Vei înceta să te mai autosabotezi și să te subestimezi în mod constant și îți vei îndrepta, în sfârșit, atenția către obiectivele și dorințele tale cele mai profunde. Vei fi surprins cât de multe poți realiza crezând în tine însuți.

Dacă crezi că toate acestea sunt minunate, așteaptă.

Este chiar mai mult decât crezi...

Niciun plan disponibilAtunci când vor exista planuri disponibile pentru cumpărare, le vei vedea aici.
rainbow_flowing_wavy_background.jpg

Datorită Tapping-ului îți vei putea îmbunătăți semnificativ starea de bine în fiecare domeniu al vieții tale! 
Așa spune Știința...

1

Tapping-ul te va ajuta să te relaxezi în câteva minute

Cercetătorii de la Harvard Medical School au descoperit că stimularea punctelor de presopunctură prin Tapping reduce fluxul sanguin către amigdala, ceea ce duce la o reducere a cortizolului și la o creștere a endorfinei și a undelor GABA, renumite pentru efectul lor calmant.

 

Rezultatul este o senzație imediată de calm și o reducere drastică a simptomelor de anxietate.

Relax
mal di testa

2

Tapping-ul te va ajuta să îți reduci durerea sau să scapi definitv de ea

Numeroase studii au arătat că stimularea punctelor tratate în acupunctură cu ajutorul unor instrumente precum Tapping, chiar și fără ace, duce la o reducere mult mai mare a durerii decât cea obținută cu ajutorul medicinei tradiționale.

3

Tapping-ul te va ajuta să îți ușurezi anxietatea

Un studiu realizat de Dr. Joaquin Andrade pe 5.000 de participanți care sufereau de tulburări de anxietate a arătat că aproximativ 50% mai mulți pacienți care au urmat tratamente de psihologie energetică, cum ar fi Tapping, au raportat o remisiune completă a simptomelor decât cei care au urmat tratamente convenționale

Donna felice
occhi chiusi

4

Tapping-ul te va ajuta să reduci stresul

Un studiu recent a comparat efectele psihoterapiei, ale niciunui tratament și ale Tapping asupra nivelului de stres a 83 de participanți. Grupul care a fost supus la Tapping a prezentat o reducere semnificativă a nivelului de cortizol, substanța chimică responsabilă de stres, în timp ce celelalte două grupuri nu au raportat nicio reducere.

5

Tapping-ul te va ajuta să slăbești

Un studiu efectuat pe 96 de adulți obezi/supraponderali la Griffith University School of Medicine, Australia, a avut ca rezultat că participanții instruiți să utilizeze Tapping au avut o reducere semnificativă a poftelor alimentare. Un studiu de monitorizare efectuat un an mai târziu a arătat rezultate de durată și o reducere generală a indicelui de masă corporală (IMC) al participanților.

Controllo del peso
Modello maschile con fiori bianchi

6

Tapping-ul te va ajuta să elimina fobiile

Un studiu publicat în 2003 în Journal of Clinical Psychology a arătat că o singură sesiune de Tapping cu 35 de participanți a fost suficientă pentru a obține o reducere semnificativă a fobiilor specifice, de exemplu fobia de insecte, în comparație cu tratamentele convenționale, cum ar fi respirația profundă. La testele de monitorizare la 6 și 9 luni, participanții care au folosit Tapping-ul au raportat îmbunătățiri și mai semnificative.

7

Tapping-ul îți va îmbunătăți ADN-ul

Un studiu realizat de Heartmath Institute a arătat că, atunci când un participant a evocat emoții pozitive puternice (de exemplu, iubire și apreciere) prin practici precum Tapping, ADN-ul lor s-a întins și s-a prelungit. Emoțiile negative, pe de altă parte, au făcut ca anumite segmente de ADN să se scurteze, iar în unele cazuri chiar să dispară. Cu alte cuvinte, lucrând asupra emoțiilor tale, îți poți schimba structura genetică și sănătatea.

DNA
Brain Scans

8

Tapping-ul te va ajuta să depășești fricile din trecut

În cadrul unui studiu clinic efectuat la Școala de Medicină a Universității Marshall, 32 de veterani de război care sufereau de tulburare de stres posttraumatic (PTSD) au fost supuși unei serii de ședințe Tapping. După doar șase ședințe, 87% dintre subiecți nu mai prezentau simptome de PTSD. În comparație, terapia convențională vindecă, de obicei, doar 40% dintre pacienții cu PTSD.

9

Tapping-ul îi ajută pe copii să depășească frica

Într-un studiu clinic efectuat pe 50 de orfani din Rwanda care și-au pierdut familiile în urma epurării etnice, o singură sesiune de Tapping cu o durată cuprinsă între 20 și 60 de minute a dus la o reducere dramatică a tulburărilor de stres posttraumatic la 47 dintre cei 50 de participanți. Rezultate similare au reieșit dintr-un studiu efectuat pe opt copii peruani abuzați, care au prezentat o îmbunătățire semnificativă după o singură ședință de Tapping.

Vestirsi
mal di testa

10

Tapping-ul te va ajuta să îți reduci semnificativ durerea și depresia

Într-un studiu efectuat în Suedia, pacienții cu fibromialgie cărora li s-au administrat sesiuni de Tapping au înregistrat o îmbunătățire de 29% a simptomelor depresiei și o scădere de 22% a durerii în doar opt săptămâni, rezultate pe care nu le-ar fi putut obține cu un tratament convențional.

"Tapping-ul este un proces simplu și puternic care influențează profund activitatea genetică, sănătatea și comportamentul."

- Bruce Lipton, Ph.D., autor al cărții The Biology of Beliefs (Biologia credințelor)

bottom of page