Încep postarea de astăzi cu niște versuri:
Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul, dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să îi faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.
Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”
Despre copii- Kahlil Gibran
Cea mai mare provocare a „meseriei” de părinte este să știi că nu există reguli precise de urmat care să garanteze rezultate, nu există manuale impecabile, nu există un set de formule care, ca prin magie, să rezolve toate problemele.
A fi părinte este o mare responsabilitate, dar și o mare provocare, un dar care trebuie prețuit.
În acești ani de dezvoltare personală, am realizat că a fi părinte înseamnă mai mult decât a le oferi copilului meu un acoperiș sub care să doarmă, mâncare, haine și afecțiune.
Mi-am dat seama că, de multe ori, a fi părinte te pune în fața unei oglinzi și, dacă nu ești sigur de ceea ce vezi, le vei aduce și copiilor tăi nesiguranța ta.
Așa că, da, mă simt într-adevăr foarte norocoasă că am ales să investesc timp în mine pentru a crește și a înțelege, pentru că, indirect, am dat mult mai mult decât aș fi putut da cu vechiul meu sine încărcat de așteptări.
S-au schimbat atât de multe în ultimii ani...
Mulțumită faptului că sunt mamă am învățat și învăț în continuare:
· Cât de bine și de eliberator este pentru amândouă să dăm și să avem încredere;
· Cum să te interesezi sincer de o persoană dedicându-i timp exclusiv;
· Să apreciez și să iau în considerare mult mai mult decât înainte și cu seriozitate judecata critică a punctului ei de vedere;
· Să îi înțeleg abilitățile și să o ajut să le vadă și ea;
· Să îi respect momentele de "nu", oferindu-i ajutor fără a-mi impune punctul de vedere;
· Pentru a îmbrățișa un cuvânt magic: răbdare. Atunci când nu ai așteptări personale, ai încredere în copii tăi și în modul lor de a schimba lucrurile, fără grabă, în timpul lor.
Dar există un lucru pe care l-am învățat datorită fiicei mele și, mai ales, datorită unui eveniment de viață care m-a luat prin surprindere, și care se leagă foarte mult de poemul lui Gibran:
Copiii sunt un dar, nu o proprietate.
Înțelegând acest lucru, atunci când oferi ajutorul tău, cuvântul tău, tăcerea ta, un umăr pe care să poată plânge, oferi o îmbrățișare, un sărut, o mângâiere, sensul lucrurilor își schimbă perspectiva, cu adevărat.
Renunți la pretențiile și așteptările tale pentru a face loc iubirii.
... și acolo unde există iubire, există atât de multă putere pentru a depăși orice conflict, orice așteptare, orice durere...
Așa că te întreb: cât de vindecat este copilul tău interior astfel încât să fi crescut ca un părinte iubitor și fără așteptări?
**************************************
Ești pregătit să încerci un NOU mod de vindecare?
Vindecarea și integrarea Copilului Interior Rănit: metoda care, pas după pas te ajută să te conectezi cu Copilul tău Interior și să vindeci părțile rănite.
Canalul YouTube Rivadu – unde găsești meditații ghidate, podcasturi și interviuri pe teme de creștere și dezvoltare personală.
Înscrie-te la newsletter ca să primești un curs bază pentru dobândirea echilibrului emoțional.