De ce societatea devine din ce în ce mai narcisistă?

Aceasta este era societății „lichide”, așa cum ar spune sociologul Baumann. Prin „lichid” nu ne referim la un concept măgulitor al „fluidului” unde prin „fluid” se poate imagina o societate deschisă, liberă; liberă de anumite constructe morale și moșteniri cultural-religioase care au fost dintotdeauna dăunătoare formării reale ale unui individ.

Nu, nu asta înseamnă.

Prin „lichid” înțelegem ceva „nu foarte concret”.

Ceva care curge necontenit și nu se oprește niciodată să reflecteze.

Ceva pe care îl poți atinge, dar nu îl poți prinde, nu îi poți cunoaște esența.

Aceasta este era consumismului extrem, a culturii de unică folosință, a ideii ”mă prefac că sunt cine nu sunt” în detrimentul a lui ”eu SUNT”.

O cultură în care, ideea despre ceea ce se poate numi „învingător” este total greșită, denaturată și dăunătoare.

O societate în care: individualismul, egocentrismul, deșertăciunea, egoismul, sunt nu numai pe ordinea de zi, ci sunt încurajate de bombardamentul eterogen datorat social-media și mass-media care promovează ideea de a fi capabil să „aleg” ce să arăt și ce nu, atât pe propriile profiluri FB, cât și la televizor și în știri, până la punctul în care poți fi chiar convins că porțiunea de viață minunată arătată este cea reală (și nu aparentă) până la punctul în care putem fi convinși că extrasele prezentate la televizor, pe Instagram și pe FB sunt singura realitate, ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume și nu o alegere deliberată a ceea ce poate fi arătat și ceea ce nu.

Ne simțim rău pentru critici, pentru un ”like” care nu a fost dat la o fotografie, suntem foarte sensibili și susceptibili, de parcă ar fi cu adevărat important acest ”like”.

Lumea muncii este plină de oameni care vânează cariera și șacali.

Acum, pentru a avansa trebuie sa fii „șmecher”, ”șiret” și „calculator” și să nu te lași captivat de sentimente bune și nu trebuie să arăți niciodată, NICIODATĂ, încredere și empatie față de un alt om (ca tine), pentru că te-ar putea înșela.

Educația, respectul, încrederea, stima sunt eliminate, dar la început sunt folosite în mod ”șmecher” pentru a face parte dintr-o fațadă a ficțiunii contextualizate de care toată lumea este bine conștientă și nimeni nu spune nimic. Pe scurt, IPOCRIZIA.

Deoarece acest model funcționează, oamenii (chiar și cei mai corecți) cad adesea în aceste dinamici pentru a supraviețui, altfel riscă să fie ”pedepsiți” prin excludere și lipsa recunoașterii propriilor meritele și valori.

În familie conceptul este același.

Bombardat constant de ceea ce este ”just” și ce nu, de puterea celor bogați, de ”fericirea„ de a avea atâtea bunuri materiale pentru a-și afirma statu quo-ul și imaginea, ce se învață?

În familiile bogate de clasă mijlocie și mare, să fii snob, superior, să perpetuezi această stare de „grație” a clasei lor sociale și să o afirmi continuu cheltuind în stânga și în dreapta și arătând astfel puterea etalându-ți bogăția.

În familiile sărace, copiii sunt împinși la același comportamente: <<Îmbogățește-te, fii șmecher, lucrează din greu pentru a putea fi ca ”ei”, cei de mai ”sus”, „învingătorii”>>.

Concepte precum educație, respect, stimă sunt aproape total absente față de ceilalți, cu excepția cazului în care pot fi utile la începutul unei relații pentru a-l păcăli pe celălalt.

A sfârși prin a fi cu adevărat „învingător” doar pentru că nu există în nici un fel posibilitatea de a avea o confruntare constructivă.

Nu mai mergem înainte pentru meritele noastre ci doar pentru cât putem să amăgim cu presupuse merite.

Trăim într-o societate narcisistă care încurajează narcisismul.

Să vorbim acum despre narcisism. Cine este o persoană cu tulburare de personalitate narcisistă?

Este o ființă "lichidă"., in sensul de lichid definit de Baumann. Fără structură, fără consistență.

Nu foarte concret.

Îl poți atinge, dar nu-l poți "apuca" niciodată, pentru că nu vei avea niciodată șansa de a fi intim cu el. Crezul lui este acela al aparenței pentru ca a FI este prea dureros.

Predispus la caracterul de unică folosință al tuturor lucrurilor, inclusiv al celorlalți oameni, pentru că totul este privit din perspectiva unui obiect care poate fi cumpărat. Dacă ai destui bani poți cumpăra orice chiar și o ființă umană, nu?

Este încurajat de societatea actuală să se comporte astfel zilnic.

Alegând ce să arate și ce nu.

Convins până la punctul în care "sinele fals" minunat construit este sinele său autentic, despre care nu știe nimic.

Susceptibil la critici, prea sensibil chiar și la critici minore.

Inteligent și calculat.

Ipocrit.

Cu o mască, o fațadă de prefăcătorie foarte stabilă.

Nesigur de sine, cu frica de nerecunoașterea a meritelor, pe care de fapt, nici nu le are, cu frica de excludere care de fapt este legată de frica de abandon.

Nu manifestă niciodată încredere și empatie față de aproapele lor, deoarece se teme că acesta i-ar putea face rău (în sentimente și în viață).

Concepte precum politețea, respectul, stima sunt aproape total absente față de celălalt, cu excepția cazului în care acestea pot fi utile la începutul unei relații pentru a-l convinge pe celălalt că este un om bun.

Convinși că bunurile materiale înseamnă "frumusețe", "putere", "bogăție", "superioritate", "status quo". Și astfel aleg și oameni. Bazându-se pe aparențe la care să apeleze pentru a afirma această idee de frumusețe, putere, bogăție, superioritate, status quo.

Crezând că sunt așa, niște învingători, crezând că se pot justifica întotdeauna și rămân nepedepsiți. Fără scrupule, fără examen de conștiință, fără remușcări, se simt nepotriviți și rușinați, fără să știe exact din ce motiv sau din motive greșite, însă mereu și exclusiv concentrați asupra lor înșiși și nu asupra faptelor incorecte pe care le repetă față de ceilalți. Și la urmă, cred că au un real "succes", dar numai pentru că nu oferă nicio modalitate de a avea o confruntare constructivă.

Urăște intimitatea pe care o vede ca pe o dependență afectivă.

Și toată lumea urăște interdependența afectivă pentru că această interdependență înseamnă împărtășirea, a face ceva nu doar pentru sine, ci și pentru cel de lângă noi.

Toate acestea, în societatea narcisistă în care trăim, nu sunt bune: "ceea ce trebuie să faci, trebuie să faci pentru tine și atât. Și alții trebuie să facă lucruri pentru tine, dar tu nu trebuie să faci nimic pentru nimeni."

Clar este că atunci când ești singur unul ești mai slab și mai maleabil.

De fapt, la știri se vorbește mereu despre relații care se sfârșesc tragic din cauza obsesiei, trecând-o drept dependență.

Iar omul obișnuit se lasă păcălit.

**************************************************

Ești pregătit să încerci un NOU mod de vindecare?

Vindecarea și integrarea Copilului Interior Rănit: metoda care, pas după pas te ajută să te conectezi cu Copilul tău Interior și să vindeci părțile rănite.

Canalul YouTube Rivadu – unde găsești meditații ghidate, pod-casturi și interviuri pe teme de creștere și dezvoltare personală.

Înscrie-te la newsletter ca să primești un curs bază pentru dobândirea echilibrului emoțional.