Un episod discret de traumă nu este cu adevărat comparabil cu efectele unei traume relaționale cronice în timpul copilăriei.
Pentru cei mai mulți dintre clienții mei cu traume complexe, trauma este încorporată în identitatea lor.
Este o mare parte din ceea ce sunt ei.
Persoanele care au suferit traume complexe în copilărie sunt "murate în traume", traumele încep să facă parte din identitatea lor, din cine considera ele ca sunt, fac parte din reactiile lor, din comportamente, gusturi, alegeri, obiectivele pe care si le propun sa le atinga.
Este imposibil de spus cine ar fi putut fi acești supraviețuitori fără traume. Sau unde și cum exact s-a insinuat trauma în personalitatea lor și în experiența de sine.
Trauma din copilăria timpurie nu este același lucru cu un accident de mașină sau un jaf la treizeci de ani. Deși trauma provocată de un accident de mașină, de un dezastru sau de un război poate schimba viața in mod dramatic, nu se poate compara cu efectele unei traume infantile care se cronicizează si se amplifica cu trecerea timpului.
Trauma în această etapă a vieții devine o parte a modului în care relaționăm cu noi insine si cu ceilalți, a simțului nostru de avea o semnificatie in aceasta lume, a capacității noastre de a avea încredere, a modului în care gestionăm stresul și chiar și a spiritualității.
Traume complexe sunt legate de partea dreapta a creierului, acea parte a creierului nostru care se ocupa de afectivitate si emoții.
Creierul nostru își dublează dimensiunea în primii trei ani de viață.
Teoreticianul și clinicianul A. Schore susține că, în această perioadă, creierul nostru drept este dominant.
In acea perioada, comunicăm și ne atașăm prin intermediul emoțiilor și al simțurilor - prin sunet, miros, atingere și stimuli vizuali. Bebelușii sunt deosebit de sensibili la expresia facială și, prin urmare, vor percepe starea de spirit a părintelui, chiar dacă acesta nu este conștient de ceea ce simte.
Apoi, Schore subliniază rezultatele noilor cercetări care arată că mamele care încearcă să comunice prin logica partii creierului stâng ar putea provoca un atașament ambivalent anxios la copiii lor.
Acești părinți pierd ocazia de a crea legături, deoarece nu vorbesc un limbaj pe care copiii lor îl pot înțelege - limbajul creierului drept, limbajul emoțiilor.
Cuvintele nu sunt de ajuns, de aceea diferite forme de psihoterapie clasică nu rezolvă traumele la rădăcină.
Pe măsură ce ne dezvoltăm limbajul, creierul stâng ajunge să domine, dar experiențele timpurii pe care le avem când creierul drept este dominant rămân în noi. Se formează în perioada pre-verbală. Bebelușii nu au cuvinte ca să își exprime emoțiile, să le dea un nume, o etichetă, să le verbalizeze. De aceea traumele care se formeaza în perioada perverbală sunt extrem de puternice. Rana abandonului se formează in perioada preverbală și este xetrem de puternică și cel mai adesea distruge viața celui care o are.
Experiențele noastre de atașament din primii ani de viață au un efect profund asupra identității noastre, a relațiilor noastre și a sentimentului nostru de sine, a cine credem ca suntem.
Pentru a trata traumele din copilărie, trebuie să accesăm zone ale creierului care nu fac parte din mintea logică și gânditoare.
De aceea, în tratarea traumelor se folosesc instrumente precum hipnoza, EFT sau oricare alt instrument care angajează partea dreată a creierului clientului.
Terapia pentru traume din copilărie trebuie să ia în calcul persoana în întregimea sa.
Efectele mai intrinseci și mai profunde ale traumei de dezvoltare nu pot fi vindecate printr-o abordare cognitivă, deoarece acestea nu se bazează pe "creierul care gândește".
O bună terapie pentru traume ar trebui să adopte o abordare mai holistică, deoarece sinele nostru emoțional, fizic, spiritual și relațional este implicat în daunele profunde și intime create prin traume complexe.
Pentru persoanele cu traume complexe, din punct de vedere emoțional, viața de zi cu zi este un câmp minat.
Tulburare complexă de stres posttraumatic cauzată de o traumă în copilărie poate declanșa flashback-uri emoționale extrem de dureroase și copleșitoare.
Trauma nu este amintită în mod direct, dar este trăită ca un sentiment de rușine, inutilitate, abandon, singurătate și, uneori, chiar durere fizică.
Declanșatorii rămân adesea nerecunoscuți. Declansatorii care provoacă flashback-uri emoționale pot fi subtili. Și deoarece trauma nu este reamintită în mod clar, simptomele precum flashback-urile sunt foarte greu de despărțit de experiența lor "obișnuită" de sine și de viață.
Persoanele cu traume complexe vor crede deseori că este ceva în neregulă cu ele și că sunt pur și simplu nu se pot controla, că sunt "hipersensibile" sau hiper-reactive.
Acest lucru poate duce la o intensă autocritică și la rușine, deoarece criticul interior preia controlul.
Majoritatea persoanelor cu Tulburare complexă de stres posttraumatic au un critic interior feroce.
Avalanșa constantă de critici și ură de sine pe care o experimentează, adeseori, seamănă cu vocea unui părinte aspru și critic. Pentru persoanele cu traume din copilărie, părintele critic și toxic trăiește pentru totdeauna - în interiorul lor. Aceste voci critice nu ne părăsesc niciodată, contribuind la sentimente de stimă de sine scăzută, rușine și sentiment de inutilitate.
Atunci când trauma este cauzată de un abuz emoțional în cadrul unei relații de atașament, nu există scăpare. Deoarece trauma are loc în momente sensibile din dezvoltarea copilului, aceasta devine încorporată în cine și cum sunt ei. În loc să fie înclinat pe explorarea lumii înconjurătoare și învățare, un copil mic care se confruntă cu o traumă cronică va fi concentrat pe supraviețuire.
Acest lucru înseamnă că creierul lor se va dezvolta într-un mod orientat spre anticiparea și răspunsul la amenințări.
Aceste căi și structuri timpurii vor rămâne până la vârsta adultă, iar persoanele cu traume complexe vor avea un răspuns mult mai ridicat la stres și vor fi mai sensibile la orice factori declanșatori din mediul înconjurător care ar putea fi interpretați ca fiind amenințători. Acest lucru nu înseamnă doar o amenințare fizică.
Amenințările emoționale sau sociale, cum ar fi abandonul, respingerea și critica, pot fi declanșatoare pentru persoanele cu această afecțiune.
Ca răspuns la aceste amenințări, ei vor rămâne adesea blocați în sentimentele pe care le-au avut în copilărie. Cei din jurul lor ar putea crede că "exagerează", dar persoanele cu Tulburare complexă de stres posttraumatic răspund în singurul mod pe care îl cunosc.
Ei au dezvoltat aceste răspunsuri pentru a supraviețui.
Acesta nu este un proces conștient și multe persoane cu traume complexe nu vor reuși să explice sau să își înțeleagă răspunsurile, reacțiile.
Există o diferență fundamentală în ceea ce privește flashback-urile emoționale între cum le trăiesc cei cu Tulburare complexă de stres posttraumatic și cei care au doar stres posttraumatic.
Flashback-urile emoționale nu sunt imagini sau amintiri clare precum flashback-urile persoanelor cu PTSD. Ele sunt stări și răspunsuri emoționale copleșitoare care sunt foarte greu de diferențiat de o experiență "obișnuită" a sinelui.
Cum poate ajuta terapia o persoana care suferă de Tulburare complexă de stres posttraumatic?
Terapia te va ajuta să recunoști efectele traumei timpurii asupra dezvoltării tale. Educația privind trauma te va ajuta să înțelegi ce se întâmplă și de ce - și că nu este vina ta.
Pentru persoanele cu Tulburare complexă de stres posttraumatic, o relație apropiată, în care să nu se simtă judecată și/sau rușinată va fi importantă pentru recuperare. Această relație terapeutică specială este cea care îi ajută pe oameni să se vindece.
Pe măsură ce ajungi să te înțelegi mai bine prin prisma unei relații terapeutice, vei putea vedea diferența dintre un răspuns "obișnuit" la factorii declanșatori și un flashback emoțional bazat pe traume.
Această conștientizare de sine îți va permite să îți menții activă partea logico-rațională a creierului și te va ajuta să faci alegeri mai bune și să duci o viață mai plăcută și mai puțin reactivă.
Consilierea pentru traume te va ajuta să îți înțelegi emoțiile și să gestionezi suișurile și coborâșurile vieții, inclusiv situațiile potențial declanșatoare.
Pe măsură ce te vei vindeca și te vei dezvolta, vei învăța să practici autocompătimirea.
Cu timpul, criticul tău interior va deveni mai puțin puternic, dându-ți posibilitatea să îți urmărești propriile obiective fără presiunea de a fi perfect.
Învățând să te înțelegi și să ai compasiune pentru reacțiile și răspunsurile emoționale vei putea să trăiești viața pe care dorești să o trăiești. Ceea ce îți doresc din toată inima.
********************************************************************
********************************************************************
Ești pregătit să încerci un NOU mod de vindecare?
Vindecarea și integrarea Copilului Interior Rănit: metoda care, pas după pas te ajută să te conectezi cu Copilul tău Interior și să vindeci părțile rănite.
Canalul YouTube Rivadù – unde găsești meditații ghidate, pod-casturi și interviuri pe teme de creștere și dezvoltare personală.
Înscrie-te la newsletter ca să primești un curs bază pentru dobândirea echilibrului emoțional.